Simpozionul anual „Ziua pepenilor la SCDCPN Dăbuleni” a reunit și în acest an, în cadrul celeia de-a V-a ediții, specialiști din toate colțurile țării, producători, autorități publice locale și județene, precum și reprezentanți ai mass-mediei.
Cercetătorii Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni au prezentat realizările recente, direcțiile actuale de cercetare, dar și provocările cu care se confruntă în domeniul cultivării plantelor pe nisipuri.
Participanții au avut ocazia să viziteze câmpurile experimentale ale stațiunii, prilej cu care au fost identificate posibile teme de colaborare pe diferite domenii de interes comun.